marți, 7 decembrie 2010

Life is beautiful

        Erau vremuri de restrişte în Lehliu. Temistocle şi Pompiliu frecau cipicu’ toată ziua. De când nenorocitu’ ăla de patron de la „Laleaua Neagră” nu mai dădea rachiu pe datorie, zilele parcă treceau mai greu, nopţile trebuiau dormite acasă, paşii nu se mai împleticeau ca altădată, capu’ nu mai vâjâia...ce mai? viaţă de rahat...
  Timpul se scurgea greoi fără băutură, soarelui îi era lene să răsară şi s-apună, se terminase şi campionatul de fotbal şi de handbal şi de polo, numai curling mai era la televizor, da’ nu-i plăcea lu’ Pompiliu.
- Bă, agariciule! zise Temistocle într-o seară, cum stăteau ei şi aşteptau alocaţia copiilor.
- Ia zi, țucuraș!
Aşa se alintau ei.
- Bă! Tu ştii că io sunt preten cu Chuck Norris, mă?
- Ei, şi? Io sunt preten cu Bear Grylls!
- Păi Chuck îl bate pă Bear, mă!
- Țucuraș! Poate că-l bate, mă, da’ Bear sigur supravieţuieşte!
- Hmmm...
După vreo trei ore...
- Bă, agariciule!
- Hmm?
- Bă, io vând capra!
- De ce, mă?
- Noi o luăm razna, mă, dacă nu bem ceva.
- Bă, țucuraș! Io zic mai bine să muncim ceva...e păcat, mă, s-o vinzi pe Penelopa...ne angajăm amândoi şi-o să avem bani de băutură.
- Ce prost eşti! Păi bine, mă, de două luni de când stăm noi la tine la poartă, zi de zi, a venit cineva să te întrebe dacă vrei să te angajezi?
- Ce-i drept, n-a venit!
- Păi, vezi? Nu te angajează nimeni, mă!
- Ai dreptate! Şi şi-aşa Penelopa ta dă doar lapte. Cine să bea lapte? Vinde-o, mă!
Temistocle s-a zvârcolit toată noaptea, n-a putut să închidă un ochi. Îi tremurau buzele, îl ardea gâtul, avea un gol în stomac...de-abia aştepta să se facă dimineaţă să plece în târg.
La 5 era în picioare.
- Muiere! Plec la târg! Când mă întorc mă opresc la Pompiliu să mai vorbim!
Pompiliu stătea la poarta şi-l aştepta. Temistocle venea în fugă cu un bidon de cinci litri de rachiu.
Era 5 şi 10. Se mişcase repede.
Radiau de fericire. Licoarea le pătrunse în toţi porii. Brusc, viaţa devenise minunată. La un moment dat, o bilă imensă şi roşie apăru la orizont. O priveau înmărmuriţi cum traversează câmpul lor vizual. Se frecau la ochi, se întrebau ce e şi îşi făceau curaj bând rachiu...încet, încet, bila dispăru...şi iar apăru...iarași panica puse stăpânire pe ei, corpurile dârdâiau, privirile li se înceţoşau...şi dispăru...şi iar apăru...cu ultimele forţe se luară în braţe, îşi împărţiră frăţeşte rachiul rămas pe fundul bidonului şi priveau îngroziţi bila de foc ce-şi făcea rondul.
- Ce faceţi aici, beţivilor? apăru nevasta lu’ Temistocle...uşor nervoasă, uşor îngrijorată, un pic mai mult crizată.
- Eh, bem o ţuică!
- De trei zile, nenorociţilor?
Se terminase rachiul. Temistocle se îndrepta împleticindu-se către casă...ce senzaţie mirifică...să se învârtă totul în jurul tău, să simţi că ai un prieten de nădejde în scândurile reci din gard, să poţi să ţipi la stâlpi în voie fără ca ei să mai găsească vreun argument să te contrazică...da! viaţa e minunată!


Inspired by   Sixx:A.M. - Life is beautiful
                  Soundgarden - Black hole sun

3 comentarii:

  1. Tare asta! Imi aduce aminte de perioada in care petreceam serile in bar si imparteam banii de bere :))

    Vorba lui Cicero: O tempora! O mores!! (chiar asa, tot la bauta cu Sergius Catilina s-a gandit si acum istoricii o dau la intors :)?)

    RăspundețiȘtergere
  2. temistocle si pompiliu...niste amatori...doar 5 litri de rachiu in 3 zile?!?

    RăspundețiȘtergere